Grow este unul dintre cele mai mari proiecte naţionale desfăşurate de AIESEC în colaborare cu Şcoala de Valori, realizând un program de educaţie într-un cadru non-formal încercând să completeze aria de cunoştinţe a elevilor de liceu.
Prima mea implicare în proiectul Grow 1.1 şi 1.2 a fost prin participarea la o şedintă de proiect alături de colegii mei, care făceau parte din echipa de organizare, a fost prima dată când am luat parte şi am ajutat la un proiect. Erau toţi concentraţi, făcând lucrurile să funcţioneze bine, rezolvând unele probleme legate de obţinerea sponsorizărilor, participând şi unul dintre traineri proiectului,Rosen din Bulgaria, care a avut idei bune, gata să fie puse in practică.
Apoi, mi s-a cerut ajutorul în a promova proiectul împreună cu o colegă în Colegiul “Emil Racoviţă” din Braşov. Nu făcusem niciodată o astfel de activitate şi eram foarte emoționată că voi lua parte la această experienţă şi parcă vroiam să vorbesc şi eu în faţa liceenilor, dar îmi era frică să nu mă încurc. La una dintre clasele a 10-a, elevii din ultimile bănci erau extrem de gălăgioşi, dar au aflat cu ce ii poate ajuta proiectul, devenind atenţi şi interesaţi de a participa.
A urmat promovarea prin canalele media, pe id-ul de messenger, am răspuns la întrebările elevilor referitor la cele 4 săptămâni de sesiuni şi dându-le detalii despre proiect.
Îmi pare rău că nu am reusit să iau parte şi la sesiunile de pregătire alături de colegele mele,dar am putut ajuta echipa la evenimentul de închidere al proiectului ,fiind responsabilă să informez partenerii media despre eveniment, la care au participat 30 de elevi din 9 licee brasovene.
La “World Wide Weekend”, cei 10 internaţionali veniţi în stagii de practică din India, Serbia, Turcia, Georgia, Malayasia, Republica Cehă şi trainerii proiectului din Polonia, Bulgaria, Ucraina şi Rusia şi-au prezentat ţara fiind îmbrăcaţi în haine tradiţionale, steaguri şi mâncăruri specifice.
Franziska Teșcan
Coordonator Proiect Grow 1.0
