Drumul către succes
Se spune că succesul este utilizarea la maximum a capacităţilor pe care le posezi. Astfel tot ce trebuie este să îţi dai seama la ce te pricepi sau ce ţi-ar plăcea să faci.
AIESEC reprezintă un mediu în care tinerii îşi pot pune în aplicare cunoştinţele, în care pot deprinde abilităţi, care în final contribuie la dezvoltarea profesională şi personală a lor. Cel mai important aspect este reprezentat de faptul că AIESEC le permite să îşi descopere şi să îşi dezvolte potenţialul de lideri pentru a avea un impact pozitiv în societate.
Prin specificul activităţii desfăşurate şi structura similară unei companii multinaţionale, AIESEC oferă numeroase oportunităţi de conducere, ceea ce face experienţa AIESEC o experienţă practică relevantă pentru mediul profesional. Acestă experienţă este cu atât mai relevantă cu cât iniţiativa şi gradul de implicare sunt mai mari.
În acest moment cel mai bun exemplu, pentru AIESEC Braşov, despre cât de departe poţi ajunge prin experinţa AIESEC, despre ce oportunităţi de conducere îţi sunt oferite, este reprezentat de Laura Diaconescu, preşedinte elect AIESEC România.
Laura a devenit membru AIESEC în primăvara anului 2007, iar în cadrul conferinţei naţionale de alegeri, desfăşurată la Târgu Mureş în perioada 14-17 ianuarie 2010, a fost aleasă preşedintele AIESEC România.
Timp de un an, alături de o echipă, va conduce şi va oferi suport celorlalte 13 locale AIESEC din ţară, mai exact 1300 de membrii. Laura are oportunitatea de a-şi pune în aplicare strategia pentru AIESEC, care urmează trei direcţii principale: stagiile de practică internaţionale să fie mult mai accesibile pentru tineri, impactul AIESEC să crească în societate iar membrii AIESEC să îşi poată valorifica cât mai mult potenţialul de lideri.
M-am alăturat AIESEC în momentul în care mi-am dat seama că vreau să îmi completez studiile universitare cu o experienţă practică. Perspectivele în această organizaţie au devenit tot mai ample cu fiecare an: am condus o echipă de proiect, apoi echipa de marketing, apoi organizaţia la nivel de Braşov iar acum câteva luni m-am decis că ar fi o mare provocare pentru mine să conduc organizaţia la nivel de România pentru un an de zile.
A ajunge preşedinte pentru o astfel de organizaţie nu este deloc uşor. În primul rând trebuie să ai o serie de rezultate la nivel de oraş care să te recomande ca potenţial candidat. Apoi urmează un formular de aplicare destul de amplu, pregătirea unei strategii pentru următorul an şi toate acestea prezentate în fața echipelor de conducere din cele 13 oraşe din România în care AIESEC există. Au fost multe emoţii, încercări profesionale dar într-un final la sfârşit de ianuarie, am fost aleasă preşedinte pentru AIESEC România, contracandidând cu alte 3 persoane.
Consider că într-un final eşti suma experienţelor pe care le trăieşti şi de la o anumită vârstă ar trebui să devenim responsabili pentru cine suntem.
Totul se rezumă la o problemă de voinţă şi determinare: poţi să ajungi atât de sus cât îţi propui! AIESEC oferă mijloacele. Tu eşti cel care decizi cât vrei să obţii!





