Primii paşi în AIESEC
Recrutarea din această toamnă s-a încheiat cu alegerea noastră, a celor 41 de membrii noi, pentru care organizaţia şi-a deschis larg porţile. Înaintea noastră se întinde un drum plin de provocări, un drum care ne va deschide noi orizonturi.
Astăzi conştientizăm ce înseamnă AIESEC: o organizaţie care oferă şanse şi oportunităţi prin care noi ne putem afirma, prin care ne putem descoperi şi valorifica potenţialul de lideri, o experienţă extraordinară în cadrul căreia putem evolua atât pe plan profesional cât şi personal.
Totul a început bineînţeles cu anunţul ,,AIESEC recrutează’’. Luând o decizie de moment sau urmând un plan gândit din timp, fiecare dintre noi a completat un formular de aplicare, dar nici unul nu ştiam cu adevărat ce ne aşteptă şi cât de important va fi acest pas.
Am început să realizăm acest fapt la primul interviu, la primul contact direct cu membrii AIESEC. L-am privit ca pe un interviu pentru un job, ca o şansă de a afla mai multe despre ce înseamnă AIESEC, ca o provocare prin natura întrebărilor: am încercat să vindem un pix în cinci minute, să explicăm unei fetiţe de 5 ani ce înseamnă cuvântul moralitate şi multe altele, dar cu singuranţă numitorul comun pentru toţi au fost emoţiile.
Am aşteptat cu nerăbdare mesajul ,,Felicitări ai trecut primul interviu!’’, după care a urmat o prezentare elaborată a organizaţiei, un eveniment bine pus la punct, care nu ne-a făcut decât să vrem mai mult.
Am lucrat cu pasiune timp de o săptămână la simularea unor evenimente, am cunoscut foarte multe persoane, am participat la team building-uri, coffe chat, am învăţat foarte multe lucruri noi şi în acelaşi timp ne-am distrat. Totul a culminat cu o extraordinară conferinţă de 4 zile – LTS, în urma căreia, printre multe altele, am înţeles clar cum funcţionează AIESEC, departamentele în care este împărţită organizaţia şi că ,,AIESEC…este mai mult decât o organizaţie de tineri…este o atitudine.’’
Toate aceste actvităţi şi training-uri, ne-au testat capacitatea de a lua initiative, creativitatea, spontaneitatea, abilităţile de a lucra în echipe. Am aprofundat cunoștințe legate de management-ul timpului și al oportunităților, comunicare, intercunoaștere.
Probabil partea cea mai grea a recrutării a fost ultima săptămână, în care a trebuit să ducem la sfârşit task-uri aferente departamentelor alese, să punem în practică tot ceea ce am învăţat până atunci.
,,Ce apreciez acum foarte mult la recrutare e că lucrurile cu adevărat frumoase nu ţi se prezintă. Stă în baza ta să faci alegerea corectă … pe baza norocului, a intuiţiei, a ceea ce ai auzit de la alţii’’.
Recrutarea s-a încheiat cu emoţii, prin afişarea listelor finale. Noi, cei 41 de noi membrii AIESEC Braşov, sperăm să
învăţăm cât mai multe lucruri, să schimbăm perspective, să ne afirmăm, să facem o diferenţă prin ambiţia şi eforturile noastre!
,, Sfatul de final este “Change your perspective !” ,,Până la urmă totul se rezuma la o problemă de voinţă şi determinare. Mijloacele le ai şi sunt chiar aici, acum depinde de tine ce vrei să construieşti.’’ ,,AIESEC este o şansă care nu trebuie ratată!’’









